Antropologul elvețian Eugene Pittard, vizitând Dobrogea, la 1901, scria despre Constanța: „Diverse religii în acest Turn Babel, cu bisericile lor; catedrală ortodoxă, biserici protestante, catolice, armenești, grecești, iar minaretele turcești înalță siluete fine pe cerul albastru“.
Constanța era văzută de Eminescu în 1878 ca un „Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoare”, în esență o lume orientală în profunzimile ei structurale și mentale.
în 1967, Arșavir (Nazaret) Acterian, născut la 19 septembrie 1907 la Constanța, scria: „Față de furnicarul Constanței de dinaintea primului război mondial – cu populație cosmopolită formată mai mult din români, greci, armeni, evrei – ca și din animația Constanței dintre cele două războaie, cu atmosferă pestriță, mirosind a butoaie de măsline, calupuri de cașcaval grecesc, a covrigi cu susan, bragă și rahat-lokum Hagi Bekir, a tot felul de specialități și acadele orientale, de la pistil la baclava, etc. Constanța de astăzi are un aer sărbătoresc, de un oraș mare, civilizat, nu lipsit însă de aspecte pitorești”
Istoria dezvoltării pe calea modernității a Constanței începe după anii 1858-1860, odată cu concesionarea, de autoritățile otomane, a extinderii portului și construirii liniei de cale ferată Cernavodă–Constanța, de către compania britanică Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd. Localitatea a devenit, prin stimularea comerțului şi a manufacturilor şi prin constituirea primelor întreprinderi industriale, populată în deceniul următor de o varietate fără precedent de grupuri etnice, fiind atrași de noile oportunități. Originea acestora era foarte diversă: armeană, bulgară, greacă, italiană, tătară, turcă și chiar engleză, germană. Astfel, eterogenitatea populației va rămâne o constantă în evoluția modernă a orașului, după integrarea Dobrogei în componența statului român, ca urmare a deciziilor Congresului de pace de la Berlin (1878). Noile cartiere ale orașului aflat în proces de formare, reprezentau zone compacte de locuire ale unei etnii (greci, tătari, evrei, armeni), cu străzi de legătură și artere comerciale mixte, fără a avea însă un caracter etnic exclusivist.
Toleranța administrațiilor locale, constănțene, deschise către multiculturalitate, ofereau tuturor etniilor un loc prielnic pentru dezvoltare.
În acest context, proiectul Institutului Național al Patrimoniului are ca scop, cunoașterea și promovarea reperelor culturale multietnice din municipiul Constanța, prin recuperarea valorii identitare a acestor comunități, izolate, sau pe cale de dispariție, precum și legătura care se poate crea între generații în cadrul comunităților respective și legătura cu generații plecate în SUA, Israel, etc. (care fac turism de croazieră pe Dunăre și Marea Neagră).
Crearea unor trasee cultural-istorice ce se vor articula în jurul particularităților patrimoniului multicultural din Constanța, vor permite, prin proiecte viitoare integrate, o dezvoltare pe termen lung cu beneficii culturale şi social-economice locale, regionale şi naționale.